MONOCROMIE s. f. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; prezența unei singure culori într-o operă plastică, într-o lucrare tipărită etc.; caracterul a ceea ce este monocrom. Cf. DM, DER. ◊ F i g. Monocromia dezolantă a unei dimineți ploioase. MINULESCU, V. 81. – Din fr. monochromie.