MONIȚIUNE s. f. (Rar) Avertisment adresat cuiva, în anumite împrejurări, de un reprezentant al bisericii catolice (de obicei de episcop). Cf. PONTBRIANT, D., SCRIBAN, D. ♦ P. g e n e r. Dojană, observație făcută cuiva. Monițiune părintească. LM, cf. ALEXI, W. – Pronunțat: -ți-u-. – Pl.: monițiuni. – Și: moníție s. f. ALEXI, W. – Din fr. monition, lat. monitio, -onis.