MONÍDRIE s. f. (Grecism învechit) Mănăstire (1, 2) (mică). Încă acest boier ce s-au zis mai sus au zidit, precum au zis, și alt monidrion (a. 1702). IORGA, S. D. XXI, 86. Așijderea și cealaltă din București monidrie și biserică, a sfinților Trei Ierarhi. id. ib. 87, cf. GALDI, M. PHAN. 211. – Pronunțat: -dri-e. – Și: monidrion subst. – Din ngr. μονύδριον.