MONDĂNI vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A vorbi încet, nedeslușit, a mormăi¹ (2), a dondăni; a spune printre dinți vorbe de nemulțumire, de protest, a bombăni. Cf. KLEIN, D. 231, LB, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Mult mai mondrănesc. SEVERIN, S. 71, cf. ALRT II 65, ALR II/I h 31, LEXIC REG. 66. Nu mai mondrăni, că n-ai de ce ! Com. din LUPȘA-ABRUD. ♦ (Despre copii) A gînguri (Feneș – Alba Iulia). ALR II/I h 151/102. ♦ A fonfăi (Buru-Turda). ALR I 1 620/249. ♦ (Regional, despre unele animale) A scoate sunete caracteristice speciei (Șibot-Orăștie). CV 1951, nr. 6, 27. 2. A se mișca încet; a lucra încet și fără spor, a se m o c o ș i. Cf. CADE. Ai mondrânit la un ciorap două zile. PAȘCA, GL. Toată ziua mondrănește. CV, 1951, nr. 6, 27, cf. ALR SN III h 777. – Prez. ind.: mondănesc și (rar) móndăn (ALR II/I h 151/102). – Și: mondăi, mondrăni vb. IV. – Etimologia necunoscută.