MONASTIC, -Ă adj. (Învechit) Mănăstiresc (1). Suindu-se în muntele Cașin au . . . înființat tagma monahică. . . , prescriindu-li statute și modul viețuirei monastice. CALENDAR (1852), XXVI/9, cf. BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Edificiu monastic. ODOBESCU, S. I, 442, cf. DDRF, ALEXI, W. ♦ Specific călugărului, ca de călugăr. Infirmitatea lui se traduce, credem, prin dificultăți de văz și printr-o nevoie monastică de nemișcare și tăcere. ARGHEZI, C. J. 34. – Pl. : monastici, -ce. – Din fr. monastique.