MONARHIC, -Ă .adj.. Care aparține monarhului sau monarhiei, care se referă la monarh sau la monarhie; (învechit) monarhicesc, monarșesc. Cînd îngrijirea cîrmuirii să dă numai la un om supus la legi, să numește monarhie sau stâpînire monarhică, adecă singuratică. GOLESCU, E. 249/16. Forma guvernului acestui stat nou să fie monarhică. CR (1829), 43¹/11, cf. VALIAN, NEGULICI. El aduse cu sine principiul monarhic al ocîrmuirei sub voievozi. XENOPOL, I. R. III, 47. Abuzurile lacome și egoiste ale regimului monarhic francez n-au cunoscut nici o margine. RALEA, F. 40. Ideea franceză de progres se formulează, încă de la început, ca o protestare. . . contra religiei și a absolutismului monarhic. id. ib. 158. Își manifestase în repetate rînduri și violent împotrivirea față de anacronicul regim monarhic, GL 1957, nr. 198, 7/5. Cei de astăzi. . . au doborît stăpînirea exploatatorilor și tirania monarhică. SCÎNTEIA, 1957, nr. 4100. ◊ F i g. [Privești] în stupul cu albine stăpînirea monarșică. CONACHI, P. 298. – Și: (învechit) monárșic, -ă adj. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.