monahism s. n. 1. Stil de viață evanghelică consacrată rugăciunii, contemplației și ascezei, în retragere de lume și în deplină ascultare față de un părinte duhovnicesc; călugărie. ◊ Monahism eremitic (sau anahoretic) = formă de monahism practicată prin retragerea totală, solitară de lume, în chilii individuale numite schituri sau ermitaje, pentru practicarea ascezei și pocăinței. ◊ Monahism chinoval (sau cenobitic) = viață comunitară organizată într-o m-re. 2. Instituția călugăriei. – Din monah + suf. -ism.