MONAHÍSM s. n. 1. Calitatea de monah; viață monahală; călugărie, (rar) monahie². Crezu a-și ascunde negrul trecut, îmbrăcînd haina și mai neagră a monahismului. HASDEU, I. V. 38. La mănăstirile de călugări, tunderea în monahism a fraților nu se face cu atîtea pregătiri. STĂNOIU, C. I. 145. Mulți dintre monahi rămăseseră oameni ca toți oamenii. . ., rînduind monahismul lor ca o carieră oarecare. SADOVEANU, O. IX, 52. ♦ (Rar) Preocupare, interes pentru aspecte legate de viața mănăstirească sau, p. e x t., bisericească. Influența națională cea mai puternică în opera d-lui Arghezi o constituie monahismul său așa de autohton. RALEA, S. T. I, 32. 2. Instituție monahală. Această idee. . . a pătruns pînă și în monahismul egalitar. ODOBESCU, S. II, 16. Cineva ar fi putut citi o întreagă pagină din istoria inedită a sfîntului nostru monahism. HOGAȘ, M. N. 127. – Monah + suf. -ism.