MONAHAL, -Ă adj. Care aparține monahului, care se referă la situația sau la viața de monah, specific monahului; călugăresc, monahicesc, (învechit) monahie. Cf. NEGULICI. Soborul Putnei este ca și desființat, puținii călugări ce au mai rămas. . . sînt ruine vii între ruinele de peatră odinioară monumente istorice și lăcașuri a tagmei monahale. ROM. LIT. 29²/2. Credea că ar face mare servițiu lui Dzeu, ademenindu-și nepoatele la viața monacală. ib. 364¹/28. Viața monahală. . . își are și ea amărăciunile ei. FILIMON, O. I, 310. Și-a părăsit părinții, îmbrăcînd haina monacală. HASDEU, I. C. I, 144. Viața monahală nu m-ar speria. D. ZAMFIRESCU, A. 123. O, tristeți ale psihologiei monahale ! GALACTION, O. 61, cf. L. ROM. 1953, nr. 3, 42. ♦ Mănăstiresc (1). Ucenicii episcopilor de Rîmnic, depozitari ai vechii culturi monacale. IORGA, L. I, 9. – Pl.: monahali, -e. – Și: (învechit) monacál, -ă adj. – Monah + suf. -al (după fr. monacal). – Monacal < fr. monacal.