MOMÎIE s. f. 1. Schelet de lemn (în formă de cruce, cu o înfățișare apropiată de a omului), de obicei înfășurat in paie și îmbrăcat în zdrențe, care se pune în semănături, in livezi etc. pentru a speria păsările dăunătoare culturilor precum și unele animale sălbatice; sperietoare, (popular) măgăoaie (3), (regional) ciuhă, maimuță (5), maimucă (3), măiugă¹, mătăuz (5), mogîldan (I 1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM, ALEXI, W. Ca să nu o mănînce vrăbiile, această cînepă se păzește cu momîi. PAMFILE, I. C. 203. Sentinele nemișcate par momîi. CAMIL PETRESCU, V. 59. Dincolo de ea moș Hau și moș Spînu: păreau momîi de lemn. SADOVEANU, O. IX, 385. Stăpînă pe-ntinderi, momîia privește Cu capul în cîrpe, cu labe de bețe. BENIUC, V. 75. Momîi de-a cîmpu- lui ! ALECSANDRI, P. P. 81. Jupîneasa. . . Sta și ea în prăvălie, Parcă era o momîie Și la cap zburlită, Ca o gîscâ opărită. P[SCULESCU, L. P. 28. Sămînța din zglăvoc, care-i protejată pînă la cules de momîi sau spăriitori. ȘEZ. IX, 140, cf. ALR SN I h 46. (Ca termen de comparație) Cît e noaptea de lungă, sta încremenită, ca o momîie, la câpătîiul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 130. Un profesor bătrîn și rău. Tace ca o momîie. DELAVRANCEA, H. T. 167. Sentinele, ce stați ca niște momîi ? CAMILAR, N. I, 352. ♦ F i g. Manechin (3), marionetă (2). I se pare culmea necuviinței ca acest negustor nerușinat să-i arate lui, în amănunte, ce trebuie să facă, de parcă ar fi doar momîia lui. CAMIL PETRESCU, O. II, 324. ♦ (Regional) Epitet depreciativ pentru un om urît și prost. Com. din DRĂGUȘENI-TÎRGU NEAMȚ. ♦ (Regional) Om de zăpadă. ȘEZ. XIII, 79. 2. Semn de hotar (adesea în forma unei momîi (1). Lanurile mari, pentru ușurință . . . se dau la secerători bucăți, care se despart între ele prin cărări și momîi. I. CR. III, 226. Pentru măsura cîmpului, romanii se serveau de un fel de echer. . . alinierile se făceau cu . . . jaloane, semnale (prăjini, momîi). I. BRĂESCU, M. 10. Eu pe Vidra mi-am lăsat Intr-un codru depărtat Hotărînd moșiele Ș-așezînd momîiele. ALECSANDRI, P. P. 101. 3. Ființă cu contururi neclare sau cu înfățișare ciudată; mogîldeață (2), (regional) momîiață (1). O momîie ce d-abea se zărea în albul zăpezii se apropie de noi. VLAHUȚĂ, O. A. II, 40. Bătrînă ieși repede în bătătură. O momîie neagră se apropie de ea. SANDU-ALDEA, A. M. 13. Frate-său făcu doi pași și, apucînd de mînă momîia care rămăsese mai în urmă, zise: – Iaca Ioane, îți recomand pe soția mea. DUNĂREANU, CH. 11. Zăreau sara, prin întuneric, un fel de momîie, mototol în ușa bordeiului. HOGAȘ, DR. II, 93. Momîia de la geam se topea în tinda plină de larma lăsatului de sec. KLOPȘTOCK, F. 147. La margine o momîie se tîra la fața pămîntului, ceva negru ce se mișca cu greutate. V. ROM. ianuarie 1957, 6. Iar [butoiul] cel din urmă era și el plin și o momîie ședea deasupra lui și plîngea. I. CR. II, 205. ♦ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Matahală (2). Bună vremea ! Zice o momîie de om, înalt și spătos, cu o glugă mare. CARAGIALE, O. I, 177. 4. (Regional) Termen depreciativ pentru o casă mare (Bonț-Gherla). CHEST. II 53/345. 5. (Regional) Movilă de pămînt (H XI 109); mușuroi de cîrtițe (LEXIC REG. 30). V. m o m î r l a n² (1). – Pl.: momîi și (regional) momîie. - Și: (regional) momúie (DDRF), momăie (URICARIUL, X, 403, CIHAC, II, 672), mumîie (ALR SN I h 46), mumoáie (PAȘCA, GL.), mumáie (BARCIANU, ALEXI, W.), mămîie (DDRF, IORDAN, L. M. 198, ALR SN I h 46), mămúie (BUDAI-DELEANU, LEX., ALR SN I h 46), mămăie (CIHAC, II, 672), mămáie (BARCIANU), mamîie (DDRF, IORDAN, L. M. 198, ALR SN I h 46), mamúie (BUDAI-DELEANU, LEX., ALR SN I h 46) s. f. – Etimologia necunoscută.