MOMITÓR, -OÁRE adj. (Astăzi rar) Care momește (1); atrăgător, ademenitor, amăgitor, înșelător. Cf. ANON. CAR. Să să păzască de cei ce caută să le răpească sufletele cu înșelăciuni momitoare (sec. XVIII). CAT. MAN. I, 419. Vis momitor să trimită din cer lui Atrid Agamemnon. MURNU, I. 25. Spre a le avea cît mai fragede și momitoare, rîmele trebuiesc săpate cu o zi, două înainte. ATILA, P. 59. – Pl.: momitori, -oare. - Și: (învechit) momitóriu, -órie adj. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D., LM. – Momi + suf. -tor.