molitvelnic sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/11 / V: ~enic, (reg) ~ifte~, ~tevnic, ~tfe~, ~tfenic, (înv) ~tăvnic, ~tăvnig / Pl: ~ice / E: slv молитвьникъ] Carte de ritual în biserica ortodoxă, care conține rânduiala celor „șapte taine” și molitve (1) Si: (rar) rugăciunar.