MOLEȘITÓR, -OÁRE adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală (1). Cf. COSTINESCU, LM. Căminul. . . ardea și răspîndea o căldură moleșitoare. EMINESCU, G. P. 74. O piroteală moleșitoare se alegă de ochii lui. ISPIRESCU, L. 83. Mi-a căzut în brațe fără împotrivire, cu o beție moleșitoare în ochii întredeschiși. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 213. Un somn dulce, moleșitor mă cerca. SADOVEANU, O. II, 61. Pădurile dorm într-un soare moleșitor de iulie. id. ib. VII, 342. ♦ Care predispune la somn; adormitor. În ungherul cel mai moleșitor sta culcat pe spinare cotoiul. ARGHEZI, C. J. 231. – Pl.: moleșitori, -oare. – Moleși + suf. -tor.