MOLCOMITÓR, -OÁRE adj. 1. (Popular) Care liniștește (v. l i n i ș t i t o r), potolește, calmează (v. c a l m a n t). După aceste vorbe mulcomitoare, Trandafirescu nu se prea liniștea. . . se îndîrjea și mai tare. F (1891), 326. Și tot mai blînd răsună cîntări molcomitoare. PĂUN-PINCIO, P. 93. Rădăcina-i amară, Mulcomitoare de chin, care numai decît îi alină Orice dureri. MURNU, I. 238. ◊ (Adverbial) Curg zilele spre cimitir. . . Și-acolo, încet, molcomilor Se-adună în suspine. BACOVIA, O. 180. 2. (Învechit, rar) Umil, supus. Cf. LEX. MARS. 213. – Pl.: molcomitori, -oare. – Și: mulcomitór, -oáre adj. – Molcomi + suf. -tor.