MOJICOS, -OÁSĂ adj. (Despre oameni și manifestările lor; astăzi rar) Mojicesc (2). Se cunoștea și fața. . . că este mojicoasă, cum le era felul. MILESCU, let². I, 126. Coconul Drăgan e mîndru, bădăranul. . . , țanțoș, mojicos. HELIADE, O. II, 425. Pînă cînd ai să fii necioplit ? . . . Totdaună ca un urs sălbatec, mojicos, grosolan. PR. DRAM. 209. Era glasul mojicos al lui Doria. NEGRUZZI, S. V. 346. ◊ (Adverbial) Sînt mai murdari și vorbesc și mai mojicos. H XI 99. – Pl.: mojicoși, -oase. – Mojic + suf. -os.