MOJICÍME s. f. (Învechit) Mulțime de mojici (1), totalitatea mojicilor; țărănime; p. e x t. lume de rînd. Sfătuie unii să rădice și țara, toată mujicimea, asupra lor. NECULCE, L. 289. Ungurii de pin pregiur, cum zic mojicime, iară nu oaste strînsă bulucuri, ședea pe la drumuri strimte, pe unde era să treacă tătarii. AMIRAS, LET. III, 124/38. Îi vezi, jupîne vătav ! Taie-i pe toți ! Nimicește mojicimea cu nărav ! HASDEU, R. V. 41. – Și: mujicime s. f. – Mojic + suf. -ime.