MODORAN adj., s. m. (Regional) 1. Adj., s. m. (Persoană) cu apucături grosolane; bădăran. Unde să scapi de atîția modîrlani ? PR. DRAM. 266, cf. COSTINESCU, LM. Nimeni n-a mai zis că. e nici limbă de furat, nici limbă de modîrlan. JIPESCU, O. 59. Vedeți. . . cum trăiesc ca modorănii. CONV. LIT. XIII, 71, cf. DDRF. Stete un moment cu gura întredeschisă, gata să-i spuie că e un modoran. D. ZAMFIRESCU, T. S. 14. Fii și tu mai dezghețat, să nu zică-n gîndu ei: apoi ce, ăsta e un modîrlan. SĂM. III, 444, cf. RĂDULESCU-CODIN, ȘEZ. XII, 111; CIAUȘANU, GL. Ești modîrlan dacă nu vii la mine cum ai zis. PAȘCA, GL. 2. S. m. Modoroi (1). Cf. ȘĂINEANU, D. U. 3. S. m. Persoană care vorbește vrute și nevrute. I. CR. III, 54, cf. 156. 4. S. m. (Mai ales la pl.) Țigan nomad. Cf., DDRF, BL II, 173, PASCU, C. 178, A IX 4. . – Pl.: modorani și modorăni. – Și: modîrlan adj., s. m. – Cf. m o d o r o i. – Pentru modîrlan, cf. m î r l a n, ț o p î r l a n.