MOCĂNCUȚĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m o c a n c ă. 1. Cf. m o c a n c ă (1). El că mi-a plecat, Ivan Iorgovan, Fecior de mocan Și de mocăncuță. MAT. FOLK. 34. Hora mocăncuțelor = numele unui dans popular. ALR II 4336/886. 2. (Mai ales art.) Numele unui dans popular. Cf. BARONZI, L. 91, JIPESCU, O. 51, SEVASTOS, N. 282, DDRF, BARCIANU. Și iată țiganul o schimba într-o mocăncuță cu melodie vioaie. PÎRVESCU, C. 42. La altă casă joc fetele și cu ardelenii mocăncuța. I. CR. II, 15, cf. PAMFILE, CR. 192, VARONE,116. Danțuri sînt: hora, . . . mocăncuță, dura. H. III 154, cf. I 190, II 263, 276, IV 90, 120, VII 32, 393, XII 242, XIV 347, ALR I 1 477/690. 3. (Argotic; ieșit din uz) Mocancă (3). Cf. GR. S. VII, 120. – Pl.: mocăncuțe. – Mocancă + suf. -uță.