MOCĂÍT, -Ă adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care umblă încet, m o c o ș i t; (persoană) care pierde vremea cu nimicuri. Cf. PONTBRIANT, D. Da mocăit mai ești ! SĂGHINESCU, v. Nu fi mocăit, umblă repede, că sîntem grăbiți ! BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 58. N-ari spor la triabî, îi mocăit. ALR I 1 323/590, cf. ALR SN III h 777. 2. (Prin nord-estul Olt.) Trist. CIAUȘANU, GL. – Pl.: mocăiți, -te. – V. mocăi.