MOCÎRȚÁN s. m. 1. Mocan¹ (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. BARCIANU, TDRG, ȘĂINEANU, D. U. Primesc în dar. . . un ciurel de mere aduse de mocîrțani cu căruțele dinspre munte. STANCU, D. 169. Fecior de mocan Și de mocîrțan Adus din Ardeal. MAT. FOLK. 3, cf. 152. 2. Epitet depreciativ pentru un om necioplit, cu apucături grosolane; bădăran, necioplit, mocofan (1), mocan¹ (2), (rar) mocîrță. Cf. POLIZU. În fața atîțor lipiciuri și a drăgălașelor sale forme – ceea ce mocîrțanul nu mai văzuse de cînd îl făcuse mă-sa – Paris nu se mai putu opri de a striga. ISPIRESCU, U. 9, cf. ALEXI, W., TDRG, ȘĂINEANU, D. U. Jupîne, ai astîmpar odată ! ca vezi bîtă asta: acum o apuca dracii ! – Ce spui, mă, mocîrțane ? GALACTION, O. 284, cf. DR. III, 448. – Pl.: mocîrțani. - Și: (rar) mocărțan (DDRF), mocărțeán (CIHAC, II, 516), (regional) moțîrcán (I. CR. IV, 201, PĂSCULESCU, L. P. 181) s. m. – Cf. m o c a n¹.