MOCNEÁLĂ s. f. Faptul de a m o c n i; stare a ceea ce mocnește; p. e x t. indispoziție, posomoreală. Ea însă, deși înțelesese mocneala cizmarului, nu pomeni nici un cuvînt, de parcă nimic nu s-ar fi petrecut. ARDELEANU, D, 93. Îi simțeam supărarea din mocneala cu care pășea pe brazde. VLASIU, A. P. 44. ♦ Lîncezeală; toropeală. Ana . . . tînjise în mocneala orașului de provincie. C. PETRESCU, C. V. 12. Zgudui mulțimea și. ridică într-o serie de explozii, încă mai năprasnice, mocneala de pînă atunci. CAMIL PETRESCU, P. V. 22. ♦ (Regional) Gust sau miros rău al alimentelor stătute, alterate. Cf. DL. ♦ (Regional) Epitet depreciativ pentru un om închis, posomorît. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ Epitet pentru o femeie leneșă (Fizeșu Gherlii-Gherla). COMAN, GL. - Pl.: mocneli. – Mocni + suf. -eală.