Definiția cu ID-ul 584226:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MOCIU, com. în jud. Cluj, situată în Câmpia Fizeșului; 3.744 loc. (2000). Satul M. apare menționat documentar în 1219. În satul Crișeni a fost descoperit (1965) un tezaur, alcătuit din 82 de monede din argint, datând din a doua jumătate a sec. 3 î. Hr. Biserici în satele Boteni (sec. 13, cu modificări gotice din sec. 15 și baroce din sec. 18) și Chesău (sec. 15-16, cu arhitectură gotică). Biserică de lemn cu hramul – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil în satul Crișeni (1791).