MOCICOLÍ vb. IV. 1. T r a n z. și r e f l. (Transilv.) A (se) murdări (1). Cf. BÎRLEA, C. P. 67, COMAN, GL. Băieți, nu vă băgați pe su pat, că vă mocicoliți. ALR II 3 209/228. S-a moșcolit cu funingine. ib. 3 517/279, cf. 3 363/279, 3 477/53, 3 515/64. Ți-ai mocicoluit hainele. MAT. DIALECT. I, 182. Te-ai mocicoluit pe mînuri. ib. ♦ T r a n z. (Regional; complementul indică recipiente, vase de bucătărie etc.) A spurca (Vinători-Sighișoara). ALR II 3 396/157. [Cofa] o moĉcolit-o, o spurcat-o. ib. ♦ T r a n z. F i g. A batjocori, a insulta; a bîrfi pe cineva. Cf. VAIDA, LEXIC REG. 20. 3. T r a n z. (Prin nord-estul Munt.; în forma moscoli) A mozoli, a roade cu dinții sau cu gingiile. ARHIVA, XXIII, 40. 4. R e f l. (Prin Transilv.) A se zbengui, a se hîrjoni, a se vînzoli; a nu avea astîmpăr. Nu te moșcoli cu toți cíinii pe lîngă toate gardurile. BENIUC, V. CUC. 44, cf. COMAN, GL. – Pronunțat: moci-co-. - Prez. ind.: mocicolesc. - Și: mocicolui, mociolí (COMAN, GL.), moșcoli, moscoli vb. IV. – Din magh. mocskol.