moceriță sf [At: BIBLIA (1688), 43²/49 / V: (înv) ~cior~, (reg) ~ciorâță / Pl: ~țe, ~ți / E: cf bg мочур] (Îrg) Mocirlă (1).

mociorâță sf vz moceriță

mocioriță sf vz moceriță

mocĭoríță f., pl. e (bg. móčor, mocirlă, d. mókŭr, vsl. mokrŭ, umed, de unde și mocirlă). Vechĭ. Mlaștină.

MOCERIȚĂ s. v. mâl, mocirlă, nămol, noroi.

moceriță s. v. MÎL. MOCIRLĂ. NĂMOL. NOROI.

MOCÉRIȚĂ s. f. (Învechit și regional) Mocirlă (1). Întinde mîna ta. . . pre iazurile lor și pre mociorițile lor. BIBLIA (1688), 43²/49. Întinde cu mîna ta toiagul pre rîuri și pre iazuri și pre mocerițe. ib. 44¹/26, cf. PASCU, S. 266, CADE. - Pl.: mocerițe și moceriți. – Și: (învechit) mocioríță, (regional) mociorîță (CHEST. IV 63/178 c) s. f. – Cf. bg. мочур.