MLĂDOÁCĂ s. f. (Regional) Ramură, creangă (tînără); mlădiță (1). Leagă calul d-ici colea, D-ici, colea, de o mlădoacâ, Că-i mlădoaca de măr dulce, Nu mă-ndur de-a mă mai duce. PAMFILE, CR. 93, cf. id. J. III, 91. Țiganu s-a suit într-un tei, a tăiat o mlădoagă și a început să o jupoaie. RĂDULESCU-CODIN, I. 307, cf. 350, ALR I 971/596. ♦ (Prin vestul Olt.) Prăjină. V. m l a t i n ă. BOCEANU, GL. – Pl.: mlădoace. – Și: mlădoágă s. f. – Mladă + suf. -oacă.