MIȘELÉȘTE adv. 1. (Învechit) În mod sărăcăcios, ca un om sărac. Cf. m i ș e l (I 1). Îmbrăcîndu-să deasupra mișeleaște, mearse la muntele unde era sv[î]nt[u]l. DOSOFTEI, V. S. februarie 66^v/24. 2. Ca un mișel (I 6); în mod netrebnic, in chip mîrșav; ca un laș, ca un fricos. Boierii. . . surprinși mișâlește pe din dos, fără arme, cădeau. NEGRUZZI, S. I, 152, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Va scoate inelul ce mi-a tras din deget, mișelește. ISPIRESCU, L. 107, cf. DDRF. Smunci arma din mîna flăcăului și-o rupse la fugă, mișelește. MIRONESCU, S. A. 74. Tăiatu-m-ai tîlhărește, fugitu-mi-ai mișelește. ALECSANDRI, P. P. 74. De m-ai junghiat hoțește, Mi-ai fugit și mișelește. TEODORESCU, P. P. 583. ◊ (în context figurat) Sufletul. . . se întreba dacă nu cumva vreo durere adîncă plînge în întuneric și-l pîndește, gata să-l doboare mișelește, pe la spate. PETICĂ, O. 431. - Mișel + suf. -ește.