mizerie s.f. I 1 lipsă, nevoie, penurie, privațiune, sărăcie, <livr.> indigență, <înv. și pop.> neavere, <pop.> caliceală, calicenie, calicie, <înv. și reg.> niștotă, scumpete, ticăloșie, <reg.> milă, sărăpanie, slăbie¹, sușig, <înv.> golătate, meserătate, mișelătate, mișelie, mizerăciune, mofluzie, neajungere, neputință, nevoință, sărăcăcie, sărmănie, scădere, scumpătate, siclet, slăbiciune, <fig.; rar> penitență, <fig.; înv.> strâmtare. După război, a fost o mare mizerie în țară. 2 sărăcie, <înv. și pop.> urgie, <pop.> scăpătare, <înv. și reg.> ticală, <înv.> scăpăciune, scăpătăciune. Toată viața a trăit în mizerie. 3 (mai ales la pl. mizerii) ananghie, greutate, încercare, necaz, nevoie, suferință, vicisitudine, <înv. și pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), <fig.; înv. și reg.> saxana. A trecut cu bine prin multe mizerii în cursul vieții. 4 (mai ales la pl. mizerii) necaz, neplăcere, supărare, <înv. și pop.> price, <înv. și reg.> dârvală, <reg.> but³, hâcă, sagnă, <înv.> săblaznă, scădere, siclet. Ferice de acei care sunt feriți de mizerii! 5 (fam.; deprec.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) <fam.; deprec.> fleac. Și-a cumpărat o mizerie de mașină. II fig. (fam.) <fig.; fam.> cocină. Locuiește într-o mizerie.