MIZELNÍC s. m. (Prin Maram.) Mezin (1). Ba, eu că nu t'-oi lua, Pînă tu nu-i otrăi Pă frat'e-tău cel mai mic Ce-i la mama-ți mizelic. ȚIPLEA, P. P. 31. Vr-un „mizelnic” (mezin) . . . să încunjure uima cu dosul mînei. id. ib. 99. - Pl.: mizelnici. Cf. m e z i n, m i z i n i c.