mizelnic sm [At: TIPLEA, P. P. 31 / Pl: ~ici / E: cf mezin, mizinic] (Mar) Mezin (1).

mizelnic, mizelnică, mizelnici, mizelnice, adj. (reg.) mezin.

mizelnic, mizelnici, s.m. – Mezin, cel mai mic dintre copii: „Pă frate-tău cel mai mic / Ce-i la mă-ta-ți mizelnic” (Țiplea, 1906: 443). (Maram.). – Din mezin (< sl. mězinǔ) (MDA).

mizelnic, -i, s.m. – Mezin, cel mai mic dintre copii: „Pă frate-tău cel mai mic / Ce-i la mă-ta-ți mizelnic” (Țiplea 1906: 443). – Din mezin (< sl. mězinǔ).

MIZELNÍC s. m. (Prin Maram.) Mezin (1). Ba, eu că nu t'-oi lua, Pînă tu nu-i otrăi Pă frat'e-tău cel mai mic Ce-i la mama-ți mizelic. ȚIPLEA, P. P. 31. Vr-un „mizelnic” (mezin) . . . să încunjure uima cu dosul mînei. id. ib. 99. - Pl.: mizelnici. Cf. m e z i n, m i z i n i c.