MITROPOLIE² s. f. (Învechit) Cetate de scaun, capitală; p. e x t. oraș mare, metropolă (3). Ierihonul cetate era a Hananeiei, mitropolie și mare cetate era păgînească. CORESI, EV. 440. Această cetati să cheamă mitropolie a celorlalți arapi. HERODOT (1 645), 101. Te vor chema cetatea drepților, mitropolie credincioasă. BIBLIA (1 688), ap. TDRG. Dachia cea de mijloc. . . avînd mitropolie cetatea Sardichei. ȘINCAI, HR. I, 30/37. - Pl.: mitropolii. Din slavonul митрополь, ngr. μητρόπολις.