MITROPOLIE¹ s. f. 1. Instituție a bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, avînd în frunte un mitropolit (1). Mitropolia Moldaviei. . . fu prochiamatâ liberă și neatîrnată. NEGRUZZI, S. I, 240. 2. Biserica și ansamblul de clădiri anexe constituind sediul unei mitropolii¹ (1). Și-au făcut mitropolit și i-au dat scaon o sfîntă mănăstire în orașul Sucevei, să fie mitropolie lîngă curtea domnească. URECHE, LET. I, 103/23. Hramul mitropoliei Belgradului, din Ardeal. N. TEST. (1648), [prefață] 4^v/2. Și sparsă (Neagoe Vodă) mitropoliia din Argeș din temelia ei și zidi în locul ei altă sfîntă biserică (a. 1 654). GCR I, 172/14. Dascăli de tipografie am adus în sf[î]ntă și de D[u]mn[e]zeu păzită mitropolie (a. 1 678). GCR I, 236/26. Toate mănăstirile șî mitropolia șî episcopiile, cu totul să să vînză. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Se făcuse de știre tuturor boierilor să se adune. . . la mitropolie, unde era să fie și domnul. NEGRUZZI, S. I, 148. Cununia. . . se săvîrși cu mare paradă în biserica mitropoliei. POPESCU, B. II, 81. ♦ (Regional) Catedrală. ALRM II/I h 226. 3. Funcția de mitropolit (1). Pre aceia vreme dede Petru Vodă mitropolia lui Theofan. SIMION DASC., LET. 244. N-am pretins o mitropolie, ci numai un episcopat. STANCU, R. A. IV, 71. – Pl.: mitropolii. – Și: (învechit și regional) metropolie s. f. ALEXI W, – Din slavonul митрополиа. – Pentru metropolie, cf. lat. metropolis.