MITRÁLIE s. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre bucățile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele; proiectil cu pereții de tablă care, prin spargere, împroașcă gloanțele din interiorul lui, (învechit) c a r t a r e. Supt necontenită vărsarea focului tunurilor și a mitralilor dușmănești, maiorul Țimburg au dat semn de a să îmbrăca ostașii. AR (1829), 50²/34. Vor trage în ei cu mitralii (cartace), dacă nu vor jura. BARIȚIU, P. A. II, 203, cf. COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. Tunurile erau încărcate cu mitralii, adică fel de fel de rupturi, cuie, gloanțe, care explodau chiar la zece-douăzeci de pași. CAMIL PETRESCU, O. I, 693. Aproba cu bătăi din palme care păreau grindină de mitralii. PAS, Z. IV, 200, cf. DER. - Pl.: mitralii. – Din fr, mitraille, it. mitraglia.