MITOCOSÍ vb. IV. T r a n z. 1. (Regional) A muta, a deplasa de la locul său (încurcînd, zăpăcind) .Cf. LB, SIMA, M., VICIU, GL., LEXIC REG. 49. ♦ P. e x t. A încurca, a zăpăci (în urma mutării); a rătăci. Cf. LB, CONV. LIT, LIV 367, PĂCALĂ, M. R. 140. ◊ R e f I. Am avut un plăivas șii nu știu unde s-o mitocozit. COSTIN, GR. BĂN. 138. (Prîn Olt.) A deranja, a defecta. A i umblat la ceas și i,-ai mitocosit. PAȘCA, GL. ♦ (Prin vestul Transilv. ; complementul indică un membru al corpului) A scrînti. FRÎNCU-CANDREA, M. 103. ♦ R e f l. (Regional) A-și pierde calmul, stăpînirea; a zăpăci (Bistrița-TurnU Severin). Cf. LEXIC REG. 49. ♦ R e f l. (Prin Transilv.; în forma motocosi) A se amesteca, a se împestrița. De vreo cîțiva ani „s-or motocosit vorbile”. ARH. FOLK. v. 123, cf, 173. 2. (Prin Olt.) A denatura, a falsifica (realitatea, adevărul); a încerca să ascundă o faptă necinstită), a mușamaliza. Cf. CIAUȘANU, V. 179, L. ROM. 1960, nr. 2, 19. - Prez. ind.: mitocosesc. – Și: mitocozi, motocosí, motocoșí (SIMA, M., PĂCALĂ, M. R. 140) vb. IV. - Din ngr. μετώϰησ (aor. lui μετοιϰέω).