MITITELUȚ, -Ă adj. Diminutiv al lui m i t i t e l. !. Cf. m i t i t e l (I 1). Cf. POLIZU, DDRF. 2. Cf. m i t i t e l (I 5). Cf. JIPESCU, ap. GCR II, 258. L-au văzut șî pe Osman, iera un om mititeluț. GRAIUL, I, 435. 3. Cf. m i t i t e l (II). Vai de mine, n-am drăguțe, Numai trei mititeluțe. ȘEZ. III, 124. – Pl.: mititeluți, -e. – Mititel + suf. -uț. – Prez. ind.: mititesc. – V. mititel.