mitar sm [At: CORESI, EV. 11 / Pl: ~i / E: slv митарь] 1 (Înv) Persoană care avea în arendă încasarea impozitelor Si: (înv) mitarnic (2), vameș. 2 (Îdt) Persoană care ia mită (1) Si: (înv) mitarnic (3). 3 (Înv) Cămătar.

mițar sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: miță¹ + -ar] (Înv) Țesător de lână.

MITAR s. v. vameș.

mitar s. v. VAMEȘ.

MIȚAR s.m. (Ban.) Țesător de lînă. Miczar. AC, 353. Etimologie: miță + suf. -ar.

MITÁR s. m. 1. (Învechit) Persoană care avea în arendă încasarea impozitelor; vameș, (învechit) mitarnic. (2). Doi oameni duseră-se în besearecă, să se roage; unul farisei, iară alt, mitar. CORESI, EV. 11, cf. 447. D[u]m[I]neca mitarului și fariseului. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 14^r/27, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., T. PAPAHAGI, C.L. 2. (În dicționarele din trecut) Persoană care ia mită (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM. 3. (învechit) Cămătar. _ Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. – Pl.: mitari. – Din slavonul митарь.

MIȚÁR s. m. (Învechit) Țesător de lînă. Cf. ANON. CAR., PONTBRIANT, D. – Pl.: mițari. – Miță¹ + suf. -ar.