MIRĂTURĂ s. f. (Regional) 1. Monstru, pocitanie, arătare (de care te miri). Cf. COMAN, GL. Nume dat organului genital al calului (Tîrgu Lăpuș-Baia Mare). Cf. DR. V, 312. 2. (În descîntece) Deochi. Să se-ntoarcă Toate deocheturi, Toate mirături Și toate pocituri. MARIAN, NA. 55, cf. CANDREA, Ț. O. 24. Să s-aședze Tete deochiăturile, mnirăturile, Tete coptăturile. ARH. FOLK. I, 203. – Pl.: mirături. – Mira¹ + suf. -(ă)tură.