mirător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 43^v/24 / V: (6) miritoriu / Pl: ~i, ~oare / E: mira¹ + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se miră. 3-4 smf, a (Persoană) care provoacă mirare. 5 a (Înv) Care face minuni. 6 smf (Mtp; reg) Ființă imaginară care are puterea să deoache Si: (reg) deochetor, miriș, miritură, miroaică.