Definiția cu ID-ul 1329321:
Tezaur
MIRUITÓR s. m. (Rar) Cleric care miruiește1 (2, 3). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. S-a închinat la icoana învierii Domnului, a sărutat-o. . . și a sărutat apoi mîna miruitorului. GALACTION, O. 175. - Pronunțat: -ru-i-. – Pl.: miruitori. – Mirui1 + suf. -tor.