MIRSÍNĂ s. f. (Bot.; învechit) Mirt (Myrtus communis). Au așternut ulițăle cu mirsine, pentru căci au luat Athina, și au fost tămîind și s-au fost veselind. HERODOT (1645), 453, cf. 371. Aduceți frunză de măslin . . . și frunză de mirsin. biblia (1 688), 349²/2. Ungîndu-se cu untdelemn de mirsin. ib. 356²/38. Mirsina (au mirta) este un copăcel nu mai mare decît 4 au 5 palme. AMFiLOHiE, G. 212/8. Ia lemn gros, neputred, de alun uscat sau de mirsină și taie-l (a. 1805). GRECU, P. 69. - Pl.: mirsine. – Și: mirsin subst. – Din ngr. μυρσινη.