MIROI s. m. (Prin Transilv. și Maram.) Augmentativ al lui mire¹. Mire¹ (1). Dintre toate darurile . . . cele mai principale sînt hobotul și cămeșa de mire sau, după cum spun sălăgenii, cămeșă de miroi. MARIAN, NU. 247, cf. VAIDA. 2. (La pl.) Miri. V. mire¹ (2). Cînd vin mirii (miroii) de la cununie se aruncă peste ei grîu. GOROVEI, CR. 241, cf. ALR I/II h 258. Pl.: miroi. – Mire¹ + suf. -oi.