MIRIȘUG s. n. (Maghiarism, în Transilv.) Venit, cîștig, profit; dobîndă. Pre minunțel socotind. . . aceluie va fi mirișugul (a. 1690). IORGA, S. D. XII, 234, cf. LB, DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 90. ◊ E x p r. A umbla în mirișug = a umbla după afaceri, a căuta profituri. Com. din DÎRJA-CLUJ. - Pl.: mirișuguri. - Și: mirișíg (KLEIN, D. 102), mirișîg (id. ib.), mirușăg (id. ib), amirișúg (id. ib.), amirușág (id. ib.) s. n. – Din magh. nyereség.