MIRÍFIC, -Ă adj. (Livresc) Măreț, minunat. Cu cît suie, cu atît se desfășoară la picioarele drumeților panorama mirifică a Sinaiei, cu simetrecile ei constelații de lampioane electrice. CARAGIALE, O. II, 7, cf. III, 73. Orașul răsare între văi, el pare colosal, mirific, și nu e în realitate decît un tîrg ticălos. CĂLINESCU, I. C. 5, cf. SADOVEANU, O. IX, 209. În decorul mirific, scăldat în multicolore lumini. . . se desfășura. . . înșelătoarea poveste de dragoste. CONTEMP. 1948, nr. 112, 15/3. Această cifră încetează să mai fie un simbol rece și secret, ci relevă o realitate mirifică și încîntătoare. GL 1961, nr. 5, 1/3. ◊ (Adverbial) Coastele cu vii se răsfrîngeau așa de mirific. I. BOTEZ, B. I, 71. Cofrajele se înălțară din nou pe marginea lacului, de astă dată mirific. CĂLINESCU, S. 211, cf. 854. - Pl.: mirifici, -ce. – Din fr. mirifique.