MIRESMÁT, -Ă adj. Care conține (și răspîndește) miresme (1); înmiresmat, îmbălsămat, parfumat, (învechit, rar) miresmător. Păzind liniștea patriii și bucuria, care înfloreaște ca un crin bine mirezmit întru luminarea limbii rumânești (a. 1789). ap. IORGA, F. II, 324. Un vînt molatec, miresmit, Cu păru-mi se juca. F (1886), 353. Aerul e rar, miresmat de rășina de brad, de fîn copt. CAMIL PETRESCU, U. N. 200. Lumea ieșea în pilcuri, seara, în parcul miresmat. DEMETRIUS, A. 195. S-au mai plimbat împreună prin padurea Andronache, pierzindu-se într-un luminiș cu ierburi miresmate. BENIUC, M. C. I, 457, cf. 293. - Pl.: miresmați, -te. – Și: (învechit) miresmít, -ă, mirezmít, -ă adj. – V. miresma.