MIRESMA vb. I. 1. T r a n z. A umple de miresme (1); a înmiresma, a îmbălsăma, a parfuma. Înflorind cu florile ceale bine mirositoare au mirăzmit toată lumea (a. 1 700). BV I, 394. Florile lămîei. . . tot aerul îl bine mirezmea. ȚICHINDEAL, F. 270/16. [Rufele] le spălau prea frumos, le și miresmeau cu flori. GORJAN, H. IV, 169/13, cf. BUL. FIL. III, 74, 188. ◊ (Prin sinecdocă) Grădina mirezmează cu pătrunjel mărunt. LESNEA, P. E. 29. ◊ F i g. Au mirezmit sufletele oamenilor. VARLAAM, C. 487. 2. Intranz. (Despre mirosuri, parfumuri, adieri) A se împrăștia, a se răspîndi. Mirezmea boarea moscului și a ambrei. BĂRAC, ap. TDRG. – Prez. ind.: miresmez. – Și: mirezmá vb. I, (învechit) miresmí, mirezmi, mirăzmí vb. IV. – V. mireasmă.