MIRENÉSC, -EÁSCĂ adj. (În opoziție cu b i s e r i c e s c, c ă l u g ă r e s c) De mirean¹, de lume; laic, lumesc. Greșala sodomiei să giudecă de la doo giudeațe: giudețul besearicii-l aforiseaște, giudețul cel mirenesc face-i moarte. PRAV. 211, cf. 298, 299. Cum sînt strînși sfatul, cum cel bisericesc, așa cel mirenesc petrec ca mare cinste. N. COSTIN, LET. I A, 29/11. Fiind măria-sa îndemnat de niște obraze mari bisericești și mirenești. ANTIM, P. XXIII. Și potropopii la giudecăț mirinești să nu s-amestic[e]. IORGA, S. D. VI, 226. Pentru deosebirea vieții călugărești cu acei merenești (a. 1762). CAT. MAN. I, 241. Pentru toată stăpînirea mirenească, și d[u]hovnicească (a. 1774). GCR II, 101/18. Vin de-l heretisesc toate rufeturile mirănești și bisericești. IST. AM. 71^v/21. În care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. BARIȚIU, P. A. II, 121. Afacerile mirenești ale monăstirilor. ODOBESCU, S. II, 29, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, ȘĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM. - Pl.: mirenești. – Și: (învechit) mirinésc, -ească, mirănésc, -eáscă, merenésc, -eáscă# adj. – Mirean¹ + suf. -esc.