MIREÁSĂ s. f. I. 1. Nume purtat de femeie în ziua (sau în preajma zilei) căsătoriei sale; (regional) miră⁴. Iasă mirele din cămara sa și mireasa din cămara mirelui ei. DOSOFTEI, ap. GCR I, 264/4, cf. ASACHI, S. L. II, 61, ALEXANDRESCU, M. 396. Iar în urmă-le călare, Vine-o mândră fată mare gătită de măritare. Ea-i mireasa unui crai. ALECSANDRI, P. II 51 cf. 101, id. T. II, 180. Tu să fii a mea mireasă Dulce mîndră-mpărăteasă. BOLINTINEANU, O. 89. Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. Iar tu să-mi fii mireasă, id. ib. 172. O îmbracă cu niște haine ca de mireasă. ISPIRESCU, L. 179. E frumoasă și mireasa. COȘBUC, P. II, 66. Poala lungă a rochiei ei de mireasă, scria pe pământ valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. ANGHEL, PR. 21. Voinea s-a întors. . . cu tot ce trebuie unei mirese și unei nunți domnești. GALACTION, O. 71, cf. CAMIL PETRESCU, T. II, 36. Sună frumos Discursurile astea mieroase Ca o trenă de mireasă. BARANGA, V. A. 16. Numai rar cînd iese-n sat Pune-o mască prietenoasă Și-i sfios ca o mireasă, V. ROM. mai 1954, 224, cf. iulie 1954, 226. Nu mi-ar fi bănat dacă s-ar fi măritat De-aici al treile sat, Dar ea s-a făcut mireasă De la noi a treia casă. ALECSANDRI, P. P. 303. [Marama] să fie și de mătasă, Numai să fie de aici din casă, De la cinstita mireasă. POP., ap. GCR II, 312, cf. 293, 316. De frumoasă ești frumoasă Ș-ai fi bună de mireasă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 427. Cînd merge mirele cu nuntașii să ia mireasa, nu i se dă drumu în ogradă. ȘEZ. I, 33. Mireasa-i cu peteală. MAT. FOLK. 1502, cf. 1497. Hei, tu dragă de mnireasă, cată tu ce tîrguiești. ȚIPLEA, P. P. 92. Frundzî verd’i d’i cireașă, Dulci-i gura d'i mnireazî, Ca o buobă di cireașî. ARH. FOLK. V, 147, cf. 130, M, 54, ALRM I/II h 359. Mirele nu se plînge cînd mireasa e prea frumoasă. ZANNE, P. IV, 449. Vai de mireasă, cînd nu-i mirele. id. ib. 450. Pînă a se găti mireasa, Ochii ginerelui iasă. id. ib. 451. Mireasa nimerește masa (= cînd ai nevoie, îndrăznești fără a aștepta să fii poftit). Cf. id. ib. 450. ◊ (Printr-o lărgire a sensului) Vreau să mă însor, și mireasa mea e bună, frumoasă. DELAVRANCEA, A. 98. Altă mireasă, afară de Florica vădanei lui Maxim, n-ai găsit cîtu-i satul de mare? REBREANU, I. 91. ◊ Dansul (sau hora, jocul) miresei = numele unui dans popular (care se joacă în timpul nunții). Cf. PAMFILE, J. III, 13, SEVASTOS, N. 281. De-a mirele și mireasa v. m i r e¹. ◊ E x p r. A plînge ca o mireasă = a plînge tare, cu foc. Cf. CREANGĂ, A. 4, CADE, DL, DM. A sta ca o mireasă = a) a nu lucra nimic, a sta degeaba. Cf. CADE, DL, DM; b) a fi timid. A mînca ca o mireasă = a mînca foarte puțin. Cf. DL, DM. Stă parcă i-a murit mireasa = stă supărat. ◊ F i g. Moartea-i mireasă, Mormîntu-i casă, Viermii sînt nași, Hai la vrăjmași. HASDEU, R. V. 164. Iubito, cu fața de mort Mireasă pe tron Cu grai monoton în visul meu te port. BACOVIA, O. 133. Mireasa lumii = moartea. Să le spui curat Că m-am însurat Cu-o mîndră crăiasă, A lumei mireasă. ALECSANDRI, P. P. 2. ♦ (În limbajul bisericesc) Mireasa lui Dumnezeu (sau a Domnului, rar, a cerului) = călugăriță. Și iarăși călugărița să cheamă mireasa lui Dumnedzău. PRAV. 196. Berta. . . Ai hotărît să fii a cerului mireasă. I. NEGRUZZI, S. VI, 611. Mai mult de jumătate din aceste mirese ale Domnului crescuseră, ucenice, în casa maicei Rahila. GALACTION, O. 316. ♦ (În limbajul bisericesc) Biserica creștină. [Hristos] iaste cap s[î]ntei besearici, miresii sale. DOSOFTEI, ap. GCR I, 209/18. ♦ F i g. (Glumeț) Sabie. Cf. DDRF. Mă întorsei iară pe plai cu mireasa pe sub strai. POP., ap. id. ib. 2. Personaj din diferite jocuri populare. De sărbătorile de iarnă cocea mătușa Sâftica cuptioare peste cuptioare de colaci pentru colindători . . . , flăcăi ce umblau cu țapul, cu mireasa. CONTEMPORANUL, V, 100. Intră un general, un căpitan . . . un mire, o mireasă . . . apoi țiganul cu ursul. PAMFILE, CR. 194. Drăgaica se joacă așa: 4 femei, una numită mireasă, una gîrgălanciu și 2 schimbătoare. H II 246. II. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele verzi-gălbui, purpuriu închis sau roșii, cu flori albe sau purpurii, dispuse în spic, cultivată ca plantă ornamentală; (regional) urzici, poala-maicii-precista (Coleus Blumei). Cf. SĂGHINESCU, S. 96, ȘEZ. XV, 87, ȚOPA, C. 223, PANȚU, PL. 310. – Pl.: mirese. - Și: (regional) mireáză s. f. – Mire¹ + suf. -easă.