mireasmă (miresme), s. f. – 1. Parfum, miros bun. – 2. Aromă, substanță aromatică. – Var. (înv.) mirizmă. Mr. anurismă, megl. mirizmă. Ngr. μύρισμα, în parte prin intermediul sl. mirizma. – Der. miroznă (var. miroasnă), s. f. (Mold., parfum), încrucișare a lui mireasmă cu miros; miresmi (var. înmiresmi, înmiresma), vb. (a parfuma). Cf. mir, miros.