MIRALAI, miralai, s. m. (Învechit) Ofițer turc care comanda un regiment. Se zărește comandantul turcilor, un miralai călare pe un cal alb. ODOBESCU, S. III 590. Miralaiul Iusuf Beg, comandantul, ne era prietin. GHICA, S. 322. Grajdiul miralaiului În dosul saraiului. ALECSANDRI, P. P. 130.