MIRALÁI s. m. Ofițer care comanda un regiment în armata turcă. V. colonel. Miralaiul Iusuf Beg, comandantul, ne era prietin. GHICA, S. 322. Se zărește comandantul turcilor, un mir alai călare pe un cal alb. ODOBESCU, S. III, 590, cf. ȘIO II₂, 80, I. BRĂESCU, M. 68. El la grajdiu și alerga, Grajdiul miralaiului, în dosul saraiului. ALECSANDRI, P. P. 130, cf. 133. - Pl.: mirálai. – Din tc. miralay.