MIORLĂÍT², -Ă adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. Pisicuță miorlăită. GOROVEI, CR. 366. ♦ F i g. (Depreciativ, despre oameni, despre vocea lor etc.) Care imită in mod afectat plînsul; tînguitor, plîngăreț. Dară nu știu de ce, bag de seamă că în graiurile tale este ceva mierloit. ISPIRESCU, L. 288. Și numaidecît începu să cheme cu glas miorlăit. REBREANU, NUV. 243. Cu o voce miorlăită și tremurată începu să ne întrebe. SADOVEANU, O. IV, 148. - Pl.: miorlăiți, -te. - – Și: (regional) mierloit, -ă adj. – V. miorlăi.